Despre noi

Cravcitech este o companie care își desfășoară activitatea în Brașov încă din anul 2006, ceea ce ne permite să vă stăm la dispoziție cu o vastă experiență în domeniul echipamentelor și utilajelor pentru industrie. Produsele și serviciile oferite de Cravcitech sunt concepute pentru a crește competivitatea și eficiența firmelor producătoare din industria lemnului. Scopul nostru principal este să oferim clienților noștri soluții eficiente, adaptate exact la cerințele lor particulare. Pentru că ne dorim cele mai durabile, performante, eficiente utilaje și produse de calitate la costuri reduse pentru clienții noștri, reprezentăm doar firme din Austria, Germania și Olanda.

Răspunzând la cerințele tehnologice ale industriei care se află în continuă dezvoltare, facem tot posibilul să găsim cele mai potrivite soluții, combinând necesitățile clientului și bugetul alocat fiecărui proiect.

Tendințele de creștere a eficienței și scăderea costurilor la firmele producătoare, impun dezvoltarea prin investiții fiabile, potrivite tehnologic și cu un timp scurt de amortizare. Utilajele și echipamentele furnizate de noi sunt recomandarea cea mai bună ca și partener de încredere pentru viitoarele dumneavoastră proiecte.

Mühlböck

Prima din firmele reprezentate este Mühlböck din Austria, producător exclusiv de camere de uscare și aburire de cherestea, semifabricate, lamele, rumeguș și tocătură de capacitate industrială. În ultimii ani, ca urmare a investițiilor masive în cercetare și dezvoltare am lansat noile generații de camere de uscare tip 602 și 1306 cu care puteți usca cherestea și rumeguș cu cele mai mici costuri de energie electrică și termică. Cu uscătoarele tip 603 reușim să obținem timpi de uscare extrem de scurți pentru cheresteaua de rășinoase subțire. Camerele de uscare pot fi clasice, cu sisteme de recuperare a căldurii sau pot conține aparate pentru documentarea tratamentului fitosanitar. Ne diferențiem printr-o excelentă calitate a produselor și a serviciilor oferite, atât în perioada de garanție, cât și după expirarea acesteia! Camerele noastre de uscare sunt produse integral în Austria.

Tot de la firma noastră puteți achiziționa toată gama de piese de schimb pentru uscătoare: cabluri, plăcuțe celuloză, duze pulverizare, cuie pentru umiditate și multe altele – le găsiți pe www.shop.cravcitech.ro!

Mühlböck

Weinig

În calitate de reprezentanță in România a Grupului Weinig, lider mondial în utilaje pentru prelucrarea primară și secundară a lemnului vă oferim următoarea gamă de utilaje:

Weinig – mașini de rindeluit și profilat pe patru fețe, CNC-uri pentru ferestre și operații de profilare, mașini de ascuțit, automatizări, scule de rindeluit și profilat, scannere pentru defecte din cherestea; Dimter – ferăstraie circulare de retezat cu optimizarea tăierii, prese pentru panouri la cald sau CLT, dispozitive EasyStop pentru poziționarea exactă a cherestelei la retezare; GreCon – linii de imbinat în dinți pentru cherestea, grinzi și CLT; Raimann - ferăstraie circulare de spintecat cu optimizarea tăierii, ferăstraie panglică de spintecat.

Weinig

Aero-Lift

Indiferent dacă doriți să ridicați panouri de lemn masiv, PAL, OSB, HDF, tablă, sticlă, cutii de carton, găleți, recipienți, saci sau alte sarcini: cu dispozitivele cu vacuum de la Aero-Lift puteți îmbunătăți fluxul și procesele tehnologice în producție, logistică sau pe șantier.

Cu o singură persoană ridicați, mutați și rotiți orice sarcină cu orice greutate. În acest proces suprafața ridicată nu este deteriorată de ventuze - un avantaj major față de soluțiile de prindere mecanice și sisteme de transport existente. Pe pagina dedicată găsiți exemple de soluții cu vid pentru multe domenii și industrii.

Aero-Lift
Tocator Untha deseuri lemn

Untha

Firma UNTHA din Austria este specialistul pentru mașini de tocare personalizate, care sunt adaptate exact nevoilor companiilor de prelucrare și exploatare a lemnului.
Compania activează de 50 de ani, aplicând principiul mărcii de încredere. Acest know-how face ca UNTHA să fie în mod clar prima opțiune pentru tocarea lemnului rezidual.
Indiferent că este vorba despre o tâmplărie mică, pentru exploatarea ocazională sau pentru marii jucători din industria lemnului pentru exploatarea în mai multe schimburi - UNTHA are pentru orice necesitate soluția eficientă de tocare. Datorită capacității ridicate de producție în cadrul uzinei Kuchl, UNTHA poate aborda în mod optim diferitele condiții de exploatare și poate realiza soluții personalizate.

Untha

Merlin

Angajatii fabricilor sunt expuși deseori la o concentrație mare de praf în aer. Firma Merlin oferă o soluție care să îmbunătățească sănătatea celor care muncesc în halele de producție și reduc defectele în zona de finisaj: sisteme de monitorizare și umidificare a aerului. O umiditate a aerului mai mare poate fi necesară și pe timpul iernii, când aerul rece care este aspirat în hală prin încălzire va avea o umiditate foarte mică.
Cu instalațiile noastre corectați această umiditate și reduceți rebuturile din deformări sau crăpături ale lemnului, corectați umiditatea din aer în producția de hârtie și carton, ambalaje de plastic sau automotive.

Merlin

Vetter

Puteți folosi o macara Vetter în foarte multe domenii, ca de exemplu automotive, industria chimică, producția de mori eoliene, prelucrarea sticlei și a metalului, producția de mașini sau porturi. Obtineți astfel eficiență în prelucrare și ergonomie, sau mutați sarcini a căror ridicare ar fi dificilă fără o macara Vetter.

La cerere, putem livra macarale mobile, cu protecție Ex sau galvanizate pentru lucrul în exterior.

Vetter

Gann, Merlin și Brookhuis

De asemenea, vă oferim umidometre profesionale cu și fără contact, produse de liderii din domeniu, firmele Gann din Germania, Merlin din Austria și Brookhuis din Olanda. Aceste umidometre se folosesc pentru măsurarea umidității din: lemn, aer, șapă, beton și alte materiale de construcții. Metoda de măsurare poate fi cu contact (prin cuie) sau fără contact (prin senzor non-destructiv).

Brookhuis este un producător dedicat de sisteme de măsurare a umidității prin trecere, integrat în liniile de producție semi- sau complet automatizate. O gamă de produse nou dezvoltată sunt aparatele pentru măsurarea densității și a crăpăturilor din lemn.

Umidometre
Kundig mașini de slefuit

Kündig

Firma elvețiană KÜNDIG este specializată în producția de mașini de șlefuit de cea mai bună calitate pentru canturi, cu bandă lată și cu perii. Datorită experienței de 75 de ani în tehnica șlefuirii și livrarea a mii de mașini în toată lumea, dispunem de excelente competențe tehnice și avem o soluție individuală pentru fiecare cerință și fabrică. Firma Kündig AG are sediul principal în Wetzikon Elveția și o unitate de producție în Germania. Prin subsidiarele și firmele partenere în toată lumea, dispune de o rețea excelentă de vânzare și service.

Kundig
il_cubatore_cubare_cherestea_busteni

il Cubatore

Furnizorul de soluții inteligente pentru cubarea cherestelei și a buștenilor fără pix și hârtie! Operația de măsurare/cubare a buștenilor/cherestelei devine mult mai simplă și mai rapidă, fără greșeli.

Toate datele măsurate sunt salvate într-un PDA cu ecran mare și apoi într-un soft de stocare și gestiune.

Softul Warehouse Management cu licență pentru primul an de folosire este inclus in livrare!

il Cubatore

Transport Gratuit

Transport gratuit la orice comandă de peste 600 Lei

Suport

Vă stăm la dispoziție telefonic sau prin formularul de contact

Plata online

Plata cu cardul online 100%

securizată.